Bebelusul venit pe lume este in perfecta simbioza cu mama sa; dependenta este totala si de abia treptat are loc tranzitia spre o dependenta partial si in cele din urma independenta totala.
Primul pas este cel in care bebelusul devine constient ca mama este o persoana separata de el. Apoi copilul se foloseste de obiectul tranzitional pentru a face trecerea catre o dependenta partiala. Adolescenta este momentul in care desprinderea are loc cu adevarat.
Desi e vazuta ca o perioada dificila, turbulenta, are marele avantaj ca readuce in atentie probleme ramase nerezolvate din trecut. Urmatoarea oportunitate majora mai este de transformare profundal este la momentul cand va deveni el insusi parinte.
Impulsivitatea caracteristica adolescentei este data de maturizarea etapizata a creierului: intai zona limbica (zona “emotionala” a creierului) si abia apoi cortexul frontal (aferent activitatii logice, rationale, care permite controlul emotiilor). Ca urmare a acestei dezvoltari decalate, adolecentul manifesta comportamente similare tulburarii borderline, pot aparea manifestari de furie si impulsivitate, urmate de stari de apatie, grad mai mare de asumare a actiunilor periculoase, fara evaluare corecta a riscurilor aferente, tendinta de a se refugia in substante adictive (alcool, tigari, droguri, etc) sau relatii adictive.
Din punct de vedere sexual exista un paradox: desi totul pare a se invarti in jurul sexualitatii (si chiar justificat, hormonii isi au rolul lor), sexualitatea mai serveste aici si un alt rol: cel de cortina sau paravan a vulnerabilitatilor in relatiile interumane: o adolescenta care se vrea acceptata de un grup sau de o anumita persoana de sex masculin va descoperi usor ca pe calea seductiei/sexualitatii isi poate atinge usor obiectivul, ca o scurtatura spre avantaje pe care altminteri le-ar fi obtinut greu sau chiar deloc.
De asemenea, un adolescent care are o stima de sine scazuta, complex de castrare sau deficit narcisic descopera ca sexualitatea si mai ales exacerbarea ei, ii aduc aprobarea si admiratia mult dorite din partea grupului.
In ambele cazuri are loc o amestecare a sexualitatii cu dorinta de relatie afectiva si cu alte nevoi ramase nesatisfacute din trecut si care se ascund acum sub umbrela generoasa a sexualitatii.
Procesul de maturizare nu este liniar, permanent au loc stagnari sau chiar regresii, evolutia seamana putin cu cea din copilarie cand copilul capata curaj sa exploreze si sa se indeparteze de mama dar revenind din timp in timp la ea sa se reasigure ca e acolo, ca o baza de siguranta.
Doar ca acum miscarea de revenire este mult mai subtila, oficial adolescentul considera aceste intoarceri la ajutorul adultilor rusinoase si jenante si rareori isi exprima direct dorinta de a fi ajutat, acceptat, reconfortat (desi in interiorul sau si-o doreste).
In formarea noii identitati, tendinta de a-si cauta idoli, mentori, profesori este foarte mare, la fel cum tendinta spre idealizarea acestora este foarte mare.
Prin intermediul acestei idealizari se joaca conflictul dintre iubire si ura pentru parinte, cel activat initial de Complexul lui Oedip.
Idealizarea este un sentiment care include multa ambivalenta, desi la suprafata se vede doar adulatia, venerarea personajului indragit, dedesubt se afla bine camuflata invidia pentru calitatile ravnite de copil. Vedeta, idolul, persoana adorata este imbracata intr-o aura de perfectiune, acapareaza aproape total preocuparile tanarului si este urcata pe un tron de aur unde muritorii de rand nu pot ajunge.
Incepe curtarea asiduua a noului obiect al admiratiei: se urmaresc postarile pe canalele media, citirea de interviuri, participarea la concerte, colectionarea de autografe, abordarea lor directa, etc. legatura devine aproape simbiotica, sunt insusite trasaturi, tatuaje ale idolului, apar poze pe peretii camerei, etc. Dupa o periaoda de apogee, apar primele dezamagiri; la inceput contestarea este in soapte, dar devine tot mai vehementa – idolul este criticat si apoi daramat de pe soclu.
Acest proces este foarte important – pe de o parte se cauta elemente demne de admirat si copiat, se ajunge la o identificare cu personajul respectiv (asa cum copiii se identifica cu parintii), iar ulterior urmeaza dez-indragostirea sau abandonarea: idolului i se vaneaza greselile si trasaturile “lumesti”. Nu este important motivul, ci procesul in sine: iata ca zeul este coborat de pe soclu si trantit bine la pamant; tanarul nostru si-a ucis la nivel simbolic idolul si amandoi au supravietuit, unul a continuat sa fie vedeta, persoana publica, etc iar adolescentul a supravietuit furiei si dezamagirii. Este o simulare indirecta si de aceea mai putin “periculoasa” a procesului principal : cel in care daramat de pe piedestal este parintele, proces in urma caruia ambii supravietuiesc: adolescentul invata sa traiasca cu parinti imperfecti iar parintele il lasa sa se desprinda.
Nu este un proces liniar si cu siguranta nu este un proces usor insa exista si foarte multa literatura care exagereaza turbulentele acestei perioade. Procesul este cu atat mai “elastic” si trecerea mai lina, cu cat exista mai multa deschidere din partea ambelor parti si cu cat cuplul Parinte- Copil are experienta anterioara intr-o comunicare buna iar primele desprinderi s-au desfasurat cu bine: intarcarea, spatiul tranzitional, gradinita, scoala, etc.
In procesul de separare, adolescentul cauta sa se identifice cu modele noi de rol (altele decat parintii). Daca parintii au ei insisi probleme cu stima de sine, sentimente de abandon, respingere, etc acestea sunt “rascolite” de adolescent si ei privesc aceasta “departare” cu sentimente de gelozie si teama ca vor fi dati la o parte, singuri si inutili – asa ca inconstient incearca sa opreasca procesul cresterii (insa bine rationalizat sub pretextul “binelui copilului”). Deseori se ajunge la situatia in care ruptura este brutala, adolescentul alegand moduri dintre cele mai radicale pentru a-si manifesta independenta.
O particularitate este situatia in care adolescentul nu se desprinde : fie din cauza mamei care incurajeaza simbioza, fie este o forma de agresivitate a copilului care astfel se razbuna pe mama intr-o maniera pasiv-agresiva: “m-ai vrut sub fusta ta, aici o sa raman pentru totdeauna”, fie multe alte motive aflate la nivel inconstient dar care, ne-devoalate, ajung sa afecteze profund relatia dintre cei doi.